Într-un dialog pe tema tradiției liberalismului în România, profesorul Gabriel Mursa, președinte al Institutului Friedrich von Hayek din România, remarca asprimea cu care românii criticau politica în perioada interbelică și a adăugat că, pe fond, era vorba despre o critică a democrației. Mi se pare că tema merită mai multă atenție din partea tuturor celor care văd în democrație cea mai bună modalitate de guvernare a unei țări și care are înflorește atunci când este însoțită de statul de drept și economia de piață. Și astăzi populația României are o opinie accentuat negativă despre politică și este deja cunoscut că instituții politice precum partidele politice sau Parlamentul au printre cele mai joase cote de încredere. Întrebarea este dacă oamenii sunt mefienți cu orice înseamnă politică sau avem de-a face cu o decredibilizare a democrației.