Începe al Treilea Război Mondial? CTP: Pot să spun destul de liniștit că în momentul ăsta e doar o fanfaronadă a rușilor

NATO și Uniunea Europeană nu ar trebui să mai țină seama în acest moment de retorica Rusiei, care amenință cu al Treilea Război Mondial și cu folosirea armei nucleare, pentru că deocamdată nu este decât o „gargară” de uz intern, o formă de propagandă primitivă ce nu mai are nevoie nici măcar de manipulare, spune gazetarul Cristian Tudor Popescu. El rămâne însă la părerea că „cimpanzeul sângeros” – aluzie la Vladimir Putin – este în stare de orice și avertizează că războiul din Ucraina riscă să fie unul de durată, cu recăderi și perioade de acalmie.