Zelenski: Rușii au distrus Universitatea Pedagogică din Harkov. Autoritățile din Donețk îndeamnă civilii să plece ca să se salveze

Am intrat în ziua cu numărul 134 de război. Forțele rusești continuă atacurile, iar miercuri au distrus cu rachete Universitatea Pedagogică din oraşul Harkov. Ucraina și Rusia se acuză reciproc că pregătesc atacuri cu arme chimice, în timp ce Occidentul avertizează că lupta pentru orașul Sloviansk din estul Ucrainei este următoarea confruntare importantă dintre trupele de invazie ruse și cele de apărare ucrainene în lupta pentru controlul total al regiunii Donbas. În tot acest timp, un tribunal din Rusia a decis oprirea pentru 30 de zile a conductei care aduce petrol din Kazahstan până în portul Novorossiisk de la Marea Neagră, pe motiv că ar fi existat unele scurgeri de petrol. Decizia riscă să afecteze și livrările din România și este de natură să provoace noi perturbări pe piața deja zdruncinată a petrolului. Pe de altă parte, Comisia Europeană avertizează că UE se pregătește pentru „întreruperea completă” a gazelor din Rusia. Separat, la Moscova a fost adoptată miercuri o lege care îi pedepseşte cu ani grei de închisoare pe cei ce îndeamnă la acţiuni împotriva securităţii ţării. La Kiev, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat ridicarea interdicției de circulație pentru bărbații care au vârsta de înrolare în armată, la doar o zi după anunțul Ministerului Apărării de la Kiev. Iar în Donețk, guvernatorul ucrainean al regiunii a îndemnat civilii să se evacueze în zone sigure pentru a evita să fie prinși în mijlocul luptelor. Peste 8,79 milioane de persoane au trecut granița din Ucraina de la invazia din 24 februarie, a declarat agenția ONU pentru refugiați.

Generated by Feedzy