Ce este hernia de disc lombară?

Hernia de disc este o afecțiune degenerativă, de uzură a coloanei vertebrale lombare, care, contrar așteptărilor, este tot mai des întâlnită la persoanele tinere, cu vârste de 30–40 de ani. Neglijența și lipsa de conștientizare a pozițiilor vicioase de la locul de muncă sau de la birou, suprasolicitarea coloanei lombare prin ridicarea de greutăți excesive, lipsa unui stil de viață activ și kilogramele în plus pot duce în timp la apariția unor crize dureroase severe, care pot chiar să imobilizeze pacientul.