Un pas important pentru fluidizarea transportului transfrontalier de marfă: discutarea rezultatelor proiectului pilot e-Vama între Republica Moldova și România

Programul EU4Digital a organizat săptămâna trecută o conferință post-pilot pentru a discuta rezultatele proiectului pilot e-Vama privind schimbul automat de informații vamale electronice între Republica Moldova și România.

Conferința din 7 aprilie a reunit Autoritatea Vamală Română, Autoritatea Vamală a Republicii Moldova, Direcția Generală Vecinătate și Negocieri de Extindere a Comisiei Europene, Delegația UE în Moldova și Secretariatul CEFTA.

Pe parcursul pilotării sistemului informațional SEED (Schimbul Sistematic de Date Electronice), care a avut loc timp de 24 de ore în perioada 24-25 martie la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albita, administrațiile vamale participante au făcut schimb de date electronice cu privire la 153 de mijloace de transport goale, care au circulat în ambele sensuri.

Soluția SEED a funcționat fără probleme și a permis o mai mare eficiență la trecerea frontierei. Datele erau introduse în sistem de către autoritatea vamală din țara de ieșire și apoi verificate și confirmate în țara de intrare. Acest lucru a contribuit la evitarea dublării datelor în sistem de către ambele autorități vamale. Totodată, procesul de evaluare a riscurilor a devenit mai dinamic, deoarece datele puteau fi analizate de către autoritatea vamală din țara de intrare până la sosirea mijlocului de transport în zona de control vamal.

Proiectul-pilot e-Vama al EU4Digital între Republica Moldova și România a fost conceput după un proiect pilot de succes între Lituania și Belarus și pe baza experienței de peste zece ani de utilizare a aplicației SEED pentru schimbul de date vamale în Balcanii de Vest.

Ca urmare a proiectului pilot, experții UE au elaborat acum o listă de recomandări cu privire la modul de implementare a soluției SEED la scară mai largă, pentru a valorifica toate beneficiile pe care aceasta le poate aduce. Schimbul sistematic de informații electronice între autoritățile vamale din Republica Moldova și România ar putea reduce timpul de așteptare la frontieră a camioanelor fără marfă, dar în viitor și a celor cu marfă. Ca urmare, se preconizează fluidizarea traficului transfrontalier de marfă.

Autoritățile vamale vor analiza concluziile și recomandările privind posibilitatea implementării soluției la o scară mai largă, extinzând utilizarea soluției la alte puncte vamale, precum și implementarea mai multor funcționalități pentru facilitarea trecerii frontierei și asigurarea securității acesteia.

Află mai multe

Comunicat de presă

Programul EU4Digital lansează proiectul pilot pentru schimbul automat de informații vamale între Republica Moldova și România

The post Un pas important pentru fluidizarea transportului transfrontalier de marfă: discutarea rezultatelor proiectului pilot e-Vama între Republica Moldova și România appeared first on EU4Digital.

Published
Categorized as Articole
Generated by Feedzy